"Aş vrea să scriu cine sunt, şi nu ştiu. Am scris caiete multe ca să descopăr. N-am izbutit. Romanul meu va fi un roman cu eroi ciudaţi. Sufletele lor nu vor fi liniare, dintr-o singură bucată. Eu n-am întâlnit până acum un asemenea suflet printre adolescenţi. Dar nu-mi voi putea analiza personajele, pentru că nu le cunosc. Nu le pot înţelege adâncurile sufletelor. Mă privesc. Privesc în mine. Atâtea trăsături străine, contradictorii..."
"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe."
"De multe ori, încercând să aflu cine sunt, m-am înspăimântat. Nu mă recunoşteam în multe fapte împlinite."
"Amintirile sunt icoanele timpului pierdut."
"Se spune că până acum nu a murit nimeni din dragoste... oare oi fi eu primul?"
"Ştiu că există un singur suflet răsfrânt în mii de atitudini trecătoare...Dacă sufletul meu nu e unul, ci o infinitate, cum l-aş putea cunoaşte pe cel adevărat?"
"Am plâns. Când am pus cartea pe raft, am râs. Am râs de mine. Încă mai sunt sensibil şi visător."
"Cărţile te silesc să-ţi pierzi inteligent timpul. Şi, totuşi, această pierdere inteligentă nu e mai puţin absurdă, prin faptul că te consumă şi te înstreinează."
"Iată ce simt: că sunt ridicat din mine şi izbit de colţuri dureroase, şi lăsat iar în suflet, şi iară înălţat. Şi nu ştiu nimic altceva, şi nimic nu înţeleg... e atât de dureros şi greu să nu crezi în fericire. Pentru cei mulţi, fericirea ajunge chiar un sens dat existenţei. Cu atât mai rău pentru ei. Fericirea nu poate fi cunoscută, valorificată şi stăpânită decât după ce te-ai îndoit de ea."
"În prudenţă stă fericirea."
"Trebuie să mă cunosc. Trebuie să ştiu odată sigur cine sunt şi ce vreau. Am amânat mereu lucrul acesta, pentru că mi-era teamă. Mi-era teamă că nu voi izbuti să-mi luminez sufletul sau că lumina ce va aluneca asupra-i să nu mă îndurereze. Eu mi-am închipuit anumite lucruri despre mine însumi. Ce se va întâmpla dacă acestea nu există aievea? Dacă ele n-au fost decât o părere?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu